Fericirea, emöiile, dependen¿ele, fricile, credin¿ele, performan¿ele, capacitatea sau incapacitatea noastra de a ne schimba sunt doar efectul interac¿iunilor dintre neuronii nötri? În zilele noastre, totul sau aproape totul pare sa-¿i gaseasca explicäia în creier, neurötiin¿ele ¿i ¿tiin¿ele cognitive captând interesul publicului larg. Pe baza experien¿ei sale de cercetator în domeniul neurötiin¿elor autorul se întreaba daca nu cumva proliferarea discursurilor despre creier, aceasta neuromanie pe care o întâlnim în prezent, se face cu pre¿ul unor simplificari, aproximari sau chiar neadevaruri. Raspunsul îl gasim în aceasta carte al carei scop este acela de a le da cuvântul oamenilor de ¿tiin¿a ¿i de a face accesibile lucrarile lor, cu limitele ¿i precaüiile aferente, pentru a nu mai fi condamnäi la discursuri caricaturale care instrumentalizeaza cercetarile despre creier din motive ideologice sau comerciale, oferind cititorului acces la ce spun cu adevarat neurötiin¿ele ¿i ¿tiin¿ele cognitive, ¿i nu doar ce se presupune ca ar spune.
Albert Moukheiber este doctor în neurötiin¿e ¿i psiholog clinician. A scris lucrari despre timiditate, anxietatea sociala, opinii ¿i percep¿ii abordate din perspectiva neurötiin¿elor.
Imaginäi-va o persoana care lucreaza unsprezece ore pe zi pentru un patron abuziv ¿i lipsit de consideräie, care nu mai are viäa sociala ¿i care petrece prea püin timp cu copiii sai. Aceasta persoana ajunge sa dezvolte o tulburare depresiva majora. Aceasta este, evident, rezultatul unor dezorganizari la nivelurile macro ¿i mezo. Ar fi absurd sa pretindem ca asta provine dintr-o dereglare electrica neuronala care ar trebui corectata. Depresia sa face parte la fel de mult din creierul ¿efului sau cât ¿i din al sau, dar consecin¿ele pentru fiecare nu sunt aceleäi. Modurile ¿i ritmurile noastre de viäa cauzeaza o problema, ¿i în loc sa ne confruntam cu aceasta, ne concentram asupra individului, asupra creierului sau. Abordarea ramâne individuala. Totüi, aceste mecanisme de retroac¿iune circulara pot ¿i ar trebui sa fie luate în considerare în terapie.
Autorul
Presupusa noastra dependen¿a de ecrane a devenit un subiect ¿i chiar o problema sociala urgenta de abordat. Se vorbe¿te despre dependen¿a, ca ¿i cum ecranele ar fi devenit un nou drog. O logica similara se joaca aici: legatura între dopamina ¿i placere o reflecta pe cea stabilita între anumite circuite dopaminergice ¿i dependen¿a. Într-adevar, anumite substan¿e adictive, cum ar fi opiaceele, nicotina, etanolul sau amfetaminele, provoaca o suprastimulare a unor re¿ele dopaminergice. Nu era nevoie de mai mult pentru ca unii sa stabileasca o legatura între droguri, placere, dopamina ¿i dependen¿a ¿i sa o extinda la reläiile noastre cu ecranele. Chiar ¿i OMS (Organizäia Mondiala a Sanatäii) a contribuit la generalizarea acestei idei. Totüi, mai multe studii au pus sub semnul întrebarii un astfel de räionament simplist.
Autorul
